Cei care vor să-și petreacă vacanțele departe de canicula și aglomerația din orașe, sunt așteptați în frumoasa stațiune bihoreană din inima Munților Apuseni. Aceasta le pune la dispoziție, turiștilor, numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber. Cei care vor să se bucure și să exploreze peisajul care îți taie răsuflarea, au la dispoziție biciclete de închiriat sau trasee montane organizate.
Aer curat și voie bună, la Stâna de Vale! Amplasat în frumoasa stațiune bihoreană, la doar 70 de kilometri de Municipiul Oradea, parcul de aventură Happy Land le stă la dispoziție celor care vor să scape de canicula din orașe și să se relaxeze în aer liber. Un obiectiv turistic pe care turiștii nu trebuie să-l rateze este Izvorul Minunilor. Amplasat într-un peisaj de vis, înconjurat de brazi înalți, izvorul ascunde o legendă impresionantă.
Aer curat și distracție din plin, la Stâna de Vale! Parcul de aventură Happy Land din stațiunea bihoreană le stă la dispoziție celor care vor să fugă de căldura din orașe și să se relaxeze în natură. Cei care vor să exploreze peisajele din Munții Vlădeasa, pot alege să facă plimbări cu bicicleta sau să parcurgă trasee montane.
Distracție la maximum în acest weekend la stațiunea Stâna de Vale! Sâmbătă și duminică, s-a desfășurat cea de-a douăzecea ediție a Serbărilor Zăpezii! Gazdele maratonului de concursuri pe zăpadă, muzică și distracție, realizatorii Național FM București, Denis Ciulinaru și Daniela Cap, au asigurat atmosfera de sărbătoare. Nu a lipsit nicio intervenție spectaculoasă, a salvamontiștilor bihoreni, care au luminat cu torțe pârtia de schi.
A fost o zi plină de adrenalină la Stâna de Vale! Cei mai curajoși schiori și-au arătat măiestria pe zăpadă și au fost răsplătiți pe măsură!
Super-petrecere la Stâna de Vale! Muzică bună, concursuri pe zăpadă, premii multe și concerte au fost elementele ce au compus o fabuloasă Serbare a Zăpezii, la Stâna de Vale. Încă de la primele ore ale dimineții, parcarea din frumoasa stațiune era plină, semn că turiștii au venit în număr mare să se distreze la Serbările Zăpezii.
Turiștii prezenți în renumita stațiune din județul Bihor se bucură în continuare de vremea bună și de atracțiile din Parcul Happy Land Adventure. Adulții și copiii au luat cu asalt, încă de la primele ore ale dimineții, pârtiile de schi, săniuș și tubing.
"Cum te simți la Stâna de Vale? Mă simt foarte bine, îmi place, nu e aglomerat și mă distrez, e foarte frumos. Cu ce te dai cel mai mult? Cu tubing-ul imi place foarte mult, alunec cu viteză."
Aer curat și bunătăți tradiționale! Turiștii care au ales să petreacă noaptea dintre Ani la Stâna de Vale știu că au făcut alegerea corectă, mai ales că pârtia e tocmai bună pentru sporturile de iarnă, iar după atâta mișcare, sunt așteptați cu o masă cu adevărat reușită, de gazdele primitoare.
Se apropie weekend-ul așa că turiștii au început să ajungă la Stâna de Vale! Stratul de zăpadă se apropie de 40 de centimetri, iar pârtiile sunt numai bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Pentru acest sezon au fost pregatite trei partii: Partia “Cerbul 1” cu o lungime de 680 de metri, noua pârtie “Cerbul 2” cu o lungime de 800 de metri și “Baby Schi” – o pârtie pentru copii.
În weekend, distracția a purtat un singur nume: DiscGolf Park Transylvania. Chiar în mijlocul munților Apuseni, la Stâna de Vale, s-a inaugurat primul teren de DiscGolf și singurul din țară, omologat la nivel internațional de Professional DiscGolf Association.
Distracție și relaxare în inima Munților Apuseni. Happy Land Adventure Park de la Stâna de Vale este locul perfect pentru turiștii de toate vârstele care vor să se distreze în mijlocul naturii, într-un peisaj de poveste.
Sporturi de iarnă, distracție și relaxare, la Stâna de Vale! Turiștii care aleg stațiunea din Masivul Vlădeasa, din inima Apusenilor, se bucură de stratul gros de zăpadă, care depășește 60 de centimetri.
Feerie albă la Stâna de Vale! Vremea a fost tocmai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă, spre deliciul celor mari și mici! Stratul mediu de zăpadă de 70 de centimetri i-a atras ca un magnet pe iubitorii schiului.
Vreme bună de Bobotează! Prognoza meteorologilor, care anunțau între 5 și 15 grade în acest weekend a fost una corectă, iar românii s-au putut bucura din plin de această sărbătoare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019